Sammy, o simpatică broscuţă ţestoasă, este cel mai curajos dintre semenii săi. Aşa cum se întâmplă cu toate broscuţele proaspăt ieşite din ou, Sammy trebuie să îşi înceapă călătoria iniţiatică prin oceanele nemărginite ale Terrei. Drumul până la apă este împânzit de pericole, dar odată ajuns în valuri, o serie de întâmplări amuzante îl poartă într-o adevărată aventură în jurul lumii.
Curios din fire, el pleacă în căutarea pasajului secret, un loc de legendă. Pe drum, o reîntâlneşte pe frumoasa broscuţă Shelly, cea pe care o salvase în prima zi de viaţă. Shelly îl urmează în temerara încercare, dar în calea lor apar o mulţime de piedici.
Călătoria lui Sammy durează 50 de ani, timp în care cutreieră oceanele, învaţă şi observă cu multă tristeţe cât de mult s-a degradat planeta. Dar îşi face prieteni pe viaţă şi ajunge să cunoască atât răutatea, cât şi bunătatea oamenilor.
Filmul ii are ca protagonisti pe Anya si Victor,ea este ultimul an de liceu,iar el abia boboc.Ca fiecare poveste cu adolescenti exista si o poveste de iubire.Victor s-a indragostit de Anya de la prima vedere,dar Anya are un iubit.Povestea se complica atunci cand Victor ii surprinde pe iubitul si pe cea mai buna prietena discutand despre "prima noapte" pe care Anya ar trebui sa o petreaca impreuna cu iubitul ei.
After con artist Eddie Sullivan (Feuerstein) incurs a large debt with a local criminal ringleader, he creates a get-rich-quick scheme and enlists a sweet gentle giant named Walter (Wight) as his unwitting accomplice. Walter's orphanage -- the only home he's ever known -- also needs funds desperately. Upon overhearing Walter's predicament, Eddie convinces the no-nonsense head nun, Sister Francesca (Malick), that Walter can win the money as a fighter and pay off the church's debts. Eddie's plan: travel from town to town with Walter and enter small, unsanctioned fighting competitions for prize money Sister Francesca dispatches Mary (Hardin) as a chaperone for both Walter and the money and gives Eddie a week - and a prayer - to make it happen. During their journey across the south to the annual Pro-Am MMA tournament in New Orleans, Walter discovers what life is like outside the orphanage, while...
Un grup de infractori din Los Angeles continua sa ridiculizeze si sa intarate fortele de politie din oras perfectand de multa vreme planuri perfecte de a jefui bancile. Hotii intra si ies din locatiile alese pentru a fi jefuite cu o precizie de ceasornic, nu lasa in urma niciun indiciu ce ar putea conduce la identificarea si capturarea lor si pun in scena cu o maiestrie demna de invidiat lovituri din ce in ce mai indraznete si mai periculoase, cu recompense materiale pe masura. Atunci cand un complice proaspat eliberat conditionat din inchisoare le propune o ultima actiune de anvergura, ce le-ar introduce in conturi suma de 20 de milioane de dolari, jefuitorii de banci nu se pot abtine sa nu accepte provocarea. Numai ca de data aceasta trebuie sa il infrunte pe incapatanatul si durul detectiv de politie Jack Welles, un dependent de munca care si-a facut un scop in viata din a solutiona acest caz.
Un tanar ambitios in varsta de 23 de ani pe nume Aaron Greenberg este acceptat ca stagiar la o companie de inregistrari si i se incredinteaza misiunea aparent facila de a-l escorta pe starul rock britanic Aldous Snow de la Londra la Los Angeles pentru ca interpretul sa sustina un concert la L.A.' Greek Theatre. Intrucat acest concert urmeaza sa fie primul dintr-un turneu de 100 milioane de dolari, iar Aldous Snow este capricios, excentric, greu de controlat, alcoolic, drogat si dependent de sex, Aaron Greenberg remarca faptul ca insarcinarea pe care a primit-o va necesita mobilizarea tuturor fortelor lui. Aldous Snow este un muzician talentat, care se afla in cautarea sensului vietii si a adevaratei iubiri, dar care nu renunta deocamdata la orgii si dezmat, chiar daca pare indragostit de vedeta pop Jackie Q. Chiar daca trebuie sa minta, sa il flateze pe cantaret si sa petreaca alaturi de el, idealistul absolvent de colegiu Aaron Greenberg nu se da inapoi de la nimic pentru a-si indeplini visurile.
Dupa ce este acuzata pe nedrept ca si-ar fi pierdut virginitatea si ca ar fi devenit tarfa scolii, o eleva de liceu in varsta de 18 ani pe nume Olive Penderghast este ostracizata de catre colegii si profesorii puritani pentru existenta asa-zis promiscua pe care ar fi imbratisat-o. Inteligenta si vicleana, Olive decide sa manipuleze aceasta morisca a zvonurilor nefondate in avantajul ei, cu scopul de a obtine foloase materiale si de a avansa in ierarhia sociala. Pe masura ce viata ei cotidiana incepe sa semene cu viata eroinei Hester Prynne din romanul "The Scarlet Letter" al autorului Nathaniel Hawthorne, Olive Penderghast ii asmute pe colegii si profesorii conservatori si bigoti impotriva colegilor si profesorilor cu un comportament libertin.
Luisa Llorente, an expert on taxation of old buildings, had recently gone to the Victorian mansion Valdemar to conduct an inventory of property ownership. After she mysteriously disappeared, Maximilian, president of her company, engaged the services of a private detective to help find her. But soon they will discover that it is not the first disappearance at Valdemar mansion!
StreetDance spune pe ritmuri de dans povestea unui grup de dansatori selectaţi pentru a participa în finala Campionatului de Street Dance din UK. Însă, atunci când îşi pierd spaţiul pentru repetiţii aceştia sunt forţaţi să lucreze alături de dansatorii din baletul Royal Dance School. Deşi aparent cele două stiluri par să nu aibă nicio legătură unul cu altul, dansatorii reuşesc să reinventeze dansul combinând în mod unic mişcări spectaculoase.